“Nici capitalism real, nici democraţie autentică” – un interviu cu Alexandru Solomon pentru Dilema Veche

“Nici capitalism real, nici democraţie autentică” – un interviu cu Alexandru Solomon pentru Dilema Veche

Cei mai bogaţi oameni din România sînt cei care, în zorii capitalismului, au ştiut unde se află şi cum să controleze resursele. Astăzi deţin fabrici şi uzine, trusturi de presă şi conturi solide. Flirtează cu politica. Zîmbesc la televizor. Şi ştiu cum se fac banii. Alexandru Solomon i-a căutat, prin apele tulburi ale capitalismului autohton, pe rechinii, caracatiţele şi balenele din România, pentru a afla cum au făcut primul milion. Răspunsurile: în documentarul Kapitalism, reţeta noastră secretă, produs pentru postul franco-german de televiziune Arte. Filmul va intra în curînd şi în sălile de cinema din România.

De ce aţi folosit, în debutul filmului, pretextul unei vizite (imaginare) de lucru a tovarăşului Ceauşescu pe şantierele capitaliste ale patriei?

Mi-a fost evident de la bun început că filmul trebuie să aibă o notă comică. Dacă mă luam în serios, ajungeam la disperare. Oricum, un film încrîncenat ar fi trecut mult mai greu la public. Subiectul e oricum apăsător, indigest. Şi-apoi, mi s-a părut că trebuie creat un decalaj absurd pentru ca situaţia comică în care trăim în România să reiasă mai clar.

Nu vă temeţi că puteţi fi judecat de nostalgie, condamnînd capitalismul, comparîndu-l cu regimul din vremea lui Ceauşescu?

Am trecut prin asta. În Belgia, cînd am solicitat finanţare la o instituţie de acolo, mi s-a spus că pot fi bănuit de nostalgie ceauşistă. Tot ce pot să vă spun e că, în filmul meu, Ceauşescu nu apare în nici un moment ca o soluţie salvatoare. El e doar o nălucă, o stafie care declanşează subiectul. În al doilea rînd, există personaje oribile şi în comedii (cum ar fi dictatorul lui Chaplin). Ele nu ne devin simpatice doar pentru că apar în episoade comice.

Un alt reproş care vi s-ar putea aduce e tonul răutăcios faţă de capitalism. Cum vă situaţi în raport cu Michael Moore şi aşa-zisele lui documentare anti-capitaliste?

Eu nu mă lupt cu capitalismul în general. Nici cu globalizarea. Eu nu pun în cauză ideea de liberalism economic. Filmul meu vorbeşte despre corcitura de la noi, despre acest amestec dubios care nu e nici capitalism real, nici o democraţie autentică. De altfel, nici comunismul de la noi n-a fost un produs pur… 
În mod inevitabil, în momentul în care a apărut filmul lui Moore, Kapitalism, o poveste de dragoste, mi-am dat seama că voi fi comparat cu el. Dar în afară de titluri, care sînt asemănătoare, cele două filme n-au nici o legătură. Prin demersul său, Moore se pune el însuşi în scenă. Întregul film e un performance. La mine, nici vorbă de investigaţii agresive, eu am o cu totul altă optică. Diferenţa cea mai vizibilă ar fi chiar perspectiva comică de care v-am vorbit.

Pînă la urmă, de ce ar fi capitalismul o temă de investigaţie, de film documentar?

Cred că, totuşi, după douăzeci de ani de postcomunism, e momentul să tragem o linie şi să vedem dacă modul în care s-a încropit societatea asta n-ar merita nişte ajustări. E limpede că filmul n-o să declanşeze o nouă revoluţie, n-o să modifice lumea românească. Am simţit pur şi simplu nevoia să-l fac. Cred că există şi şansa asta: oamenii care s-au îmbogăţit să se gîndească ce fel de ţară lasă moştenire urmaşilor.

Filmul dvs. urmăreşte, printre altele, cum şi-au dobîndit averile cîţiva dintre cei mai bogaţi oameni din România. În presă au apărut tot felul de „dezvăluiri senzaţionale“ şi foarte puţine informaţii pertinente. Cum v-aţi documentat pentru acest film?

Am citit mult, m-am întîlnit cu fel de fel de oameni… Informaţiile pe care le-am folosit nu sînt nicidecum secrete, tot din surse publice m-am documentat şi eu. Şi am mai inclus în echipă doi jurnalişti de investigaţie care m-au ajutat să fac documentarea: Ştefan Cândea şi Sorin Ozon. Însă am mers mai departe, dincolo de aceste informaţii sintetizate: m-am întîlnit cu sociologi şi economişti care mi-au explicat, concret, cum s-au întîmplat anumite lucruri.

Cum v-aţi ales personajele?

Personajele s-au ales singure. Sigur că la început am avut o listă lungă: unii m-au refuzat, cu alţii m-am întîlnit şi-apoi m-au abandonat pe parcurs, dar, pînă la urmă, oamenii cheie, cei fără de care acest film nu s-ar fi putut face, au stat de vorbă cu mine. Din lista iniţială de aproape 30 de oameni am rămas doar cu cei şase, şapte de acum. Fiecare dintre ei încarnează un soi de model de reuşită românească post-decembristă.

De regulă, oamenii foarte bogaţi sînt discreţi. Cum i-aţi convins să vorbească?

În general am spus lucrurilor pe nume de la început. Era de la sine înţeles că relaţia trebuie să fie cît mai onestă. Toţi intervievaţii ştiau că vorbim despre capitalismul românesc, ştiau că pretextul e o vizită de lucru a lui în România de acum, ştiau că încerc să trec dincolo de aparenţa lor din presă. Celor care au acceptat, li s-a părut interesant să apară într-un film şi, apoi, oricum nu prea aveau de ce să se teamă. Nu în ultimul rînd, au apreciat că le-am spus, de la bun început, ce am de gînd.

Există întrebări la care nu aţi primit răspuns?

Da, dar şi acelea sînt în film. Oricum, cei pe care îi veţi vedea nu sînt oameni care să se încurce la o întrebare de-a mea. Şi, pe de altă parte, întrebările mele nu includeau şi răspunsul. Nu erau de tipul agresiv şi suficient.

– un interviu acordat de Alexandru Solomon lui Matei Martin, pentru Dilema Veche, numărul din 8 aprilie 2010 –

April 19, 2010 Posted Under: Despre film   Read More

Alexandru Solomon de vorbă cu Eugen Istodor despre capitalişti: “Orgolioşi. Se plîng. Stau în birouri meschine, de bloc comunist”

Alexandru Solomon de vorbă cu Eugen Istodor despre capitalişti: “Orgolioşi. Se plîng. Stau în birouri meschine, de bloc comunist”

Voiculescu, Vântu, Patriciu, Diaconescu, oho, şi-o groază de alţi băieţi cu bani sînt vedetele filmului Capitalism. Reţeta noastră, difuzat pe canalul TV Arte, în timpul alegerilor. Vă amintiţi ce ecouri au fost. Ce citări deşucheate şi anapoda a stîrnit filmul. Era campanie, nu? Solomon povesteşte acum calm despre un film care face toţi banii.

Reporter: Nu te-au dat dracului că-i iei tu la întrebări?

Alexandru Solomon: Nu. Le-am spus ce vreau să fac şi că îl convoc pe Ceauşescu să ne ia pulsul după 20 de ani. Că nu vreau să fac doar un interviu, ci aş vrea să îi pot însoţi în ceea ce fac ei – la birou, în fabrici şi uzine, eventual în activitatea politică, dacă o au, şi-acasă. Le-am spus că, teoretic, capitalismul e o chestie invizibilă, ori eu m-am încăpăţînat să o filmez. Ba da, mă întrebau ceva în mod repetat: cine mai apare alături de ei.

Rep.: Eşti adeptul teoriei lui Brucan cu securiştii de rang doi ajunşi în frunte?

A.S.: De cînd a scris Brucan cartea lui despre milionari, lucrurile s-au complicat mult mai tare. Am citit tot felul de texte despre cum s-a petrecut tranziţia în alte ţări, comparativ cu România. La noi s-a pornit de la foarte de jos; pe o scară întocmită de Banca Mondială, aici gradul de liberalizare în 1989 era 0. Or, în Ungaria şi Polonia exista o economie paralelă încă din anii ’80, pe lîngă faptul că aveau o societate civilă vioaie, activă, care a putut să preia frîiele, măcar parţial. Am avut un start prost. Şi capitalismul s-a făcut cu vechile structuri, altele nu erau. S-a făcut şi cu vechile metehne, specifice comunismului balcanic. Asta explică şi de ce nici cealaltă teorie a lui Brucan – profeţia celor 20 de ani –, mult mai populară, nu s-a verificat. Cu alte cuvinte, n-am ieşit din rahat. N-am teorii, doar dezamăgiri.

Rep.: Care-i filosofia banilor lor?

A.S.: Vor să schimbe lumea. Sau vor să se distreze. Sau şi una, şi alta.

Rep.: Ştiu să mintă? Naivi sînt?

A.S.: În general, sînt cu toţii oameni care au mare experienţă publică, de media. Sînt oameni antrenaţi, cu o charismă îndelung exersată (nu glumesc). Dar sînt şi oameni foarte orgolioşi.

Rep.: Vântu de ce te-a refuzat?

A.S.: Vântu mi-a spus că nu e pregătit şi a rîs. M-au refuzat Tender, Popoviciu, Columbeanu; n-am reuşit să vorbesc cu G.C. Păunescu, cu Adamescu, Ostahie sau Ţiriac. Şi cîţiva copii de miliardari m-au refuzat, spunînd că se feresc de media (?). Vorbim de oameni care n-au timp deloc şi am petrecut multă vreme încercînd să mă văd cu unul sau cu altul, dînd telefoane, făcînd anticameră sau conversîndu-mă cu secretarele. Luni întregi. Simţeam că mă lasă nervii.

Rep.: Se verifică miturile? Voiculescu este Voiculescu cel cu bani din contul lui Ceauşescu?

A.S.: Din interviul pe care l-ai făcut tu cu el, am înţeles că e vorba de altă persoană.

Rep.: Dan Diaconescu. Cum îmbogăţeşte populismul?

A.S.: Îmbogăţeşte, pentru că, aşa cum spune D.D. în film,

„televiziunea e singura bucurie gratuită care le-a mai rămas românilor“. Ai să vezi, cînd am să scot filmul aici la primăvară, că Diaconescu e o altfel de persoană decît cea pe care o vedem la televizor. Mi-a făcut un „studiu de piaţă“ al României de-am rămas mut.

Rep.: Ce tip de retorică etalau?

A.S.: Toţi se plîng. Nici lor nu le place România în care trăim. Doar că ei ar fi avut puterea şi ocazia să o schimbe pînă acum. Sînt foarte critici şi, de multe ori, argumentele lor sînt şi ale noastre.

Rep.: În ce decoruri i-ai filmat? Îşi etalau sau nu bogăţia?

A.S.: Am intrat în multe birouri care m-au surprins prin meschinărie, birouri înghesuite şi triste de bloc comunist. Nu pricep de ce îşi petrec zilele acolo. Am intrat şi în birouri somptuoase, unde se vede luxul ăsta de tranziţie. Şi în birouri occidentale. Bogăţia e mai mult acasă. La toţi am mers cu un set de oglinzi pe care le-am confecţionat special şi în faţa cărora se aşezau la interviu. Aşa, îi vedeam din toate unghiurile.

Rep.: Învingători? Patrioţi? Mitocani? Cum miros?

A.S.: Învingători.

Rep.: Te vei îmbogăţi făcînd un film despre bogaţi?

A.S.: I-am întrebat pe fiecare în parte dacă m-ar putea învăţa să fac bani. Nu pot să spun că răspunsurile mi-au folosit. Unii spun că e profesie, iar eu n-am cunoştinţele necesare; alţii, că este o artă şi mi-ar trebui talent. Un domn – care pînă la urmă n-a intrat în film – se minuna că îmi petrec tinereţile umblînd să stau de vorbă cu bogătaşii, în loc să mă apuc de vreo treabă serioasă. Am mai ratat o ocazie, cînd mi s-au oferit bani să difuzez filmul înaintea turului doi al alegerilor. Şi-am refuzat.

– un interviu acordat de regizorul Alexandru Solomon lui Eugen Istodor, publicat în Academia Cațavencu din 16 decembrie 2009 –

March 22, 2010 Posted Under: Despre film, Reacții   Read More
Page 2 of 212